Capitolul 6- Vocea ratiunii

“Ura de sine e ingrozitoare, rusinoasa, patetica.”

-Ascultati-l pe mezinul familiei.
Vocea lui abia soptita era intampinata de rasete, se apleca nerabdator in fata si accentua fiecare cuvant cu o vivacitate exagerata. Nu recunoastea scos niciodata la vedere o astfel de stare. Ochii lui aveau o nuanta atat de calda, nu erau stalucitori si reci, erau asemenea cafelei cu lapte.

-Hei, fratioare ai iesit la vanatoare?
Am incarcat sa spun propozitia pe un ton cat mai relaxat, el s-a intors spre mine mi-a zambit si si-a ascuns fata in palme. Ezitand, am facut si eu acelasi lucru si am lasat balta subiectul desi eram sigura ca nu acela era motivul infatisarii lui ciudate.M-am ridicat de pe scari si m-am asezat si eu pe un scaun langa Jasper. Mai eram cu Emmet si Alice, asteptand-o pe Esme sa ne aduca cina. Din cauza grupului de cercetatori care au dat pur si simplu buzna in oraselul nostru sunt obligata sa petrec doua ore extrem de plictisitoare in compania fratilor mei si alui Em, pentru a nu da ceva de banuit.Adica jumatate din camera care s-ar presupune ca e locul unde luam cina era acoperit cu sticla iar pentru cei de afara daca ar fi fost tot timpul goala ar fi dat de banuit.
-Cand vine desertul?
Ei, poate ca asta era cea mai frumoasa parte a intregului chin, sa ii vad zambetul dupa atat timp…
-Imediat Jasper, dragule.Vocea lui Esme rasuna voios din bucatarie.
Stateam in tacere nestiind ce sa fac. Asteptam un ciocanit in usa dar nu stiam daca sunetul ar fi putut patrunde si in mintea mea. Asteptarea parea fara sfarsit, tot ce puteam sa fac era sa ma inarmez cu cat mai multa rabdare. Se intoarse spre mine si vorbi cu gravitate apoi, cu un suras fermecator pe fata incepu sa invarta lingurita in farfurie. Descoperind ca eram privita, o senzatie groaznica ma cuprinse. Cand ma gandesc la cele cateva ore care au trecut  imi venea sa ma dau cu capul de toti peretii. Mi-am intins mana dupa o lingurita, in acelasi timp cu el. Cand l-am atins un fel de neliniste nervoasa ma cuprinse, o nelinste care imi hranea si mai mult presimtirea unei nenorociri toate semnele aratand ca era o teama indreptatita. Un sentiment fara nume a pus stapanire pe sufletul meu, un sentiment nou ce era nesigur. Ceeace simt acum pare sa aiba multe chipuri, imaginile sunt atat de variate incat ma bazez doar pe acel fior care m-a cuprins atat de dureros. De ce e atat de rece? Cand i-am atins degetele am pierdut orice alt simt , in acest fel staruind cateva clipe. Din nesfarsita disperare ce parea sa ma cuprinda incet, am cautat sa imi aleg cuvintele. Daca pentru mine el el a fost atat de rece, inseamna ca el este atat de fierbinte, un gand ce pare dureros si necrutator prin natura lui. Acea caldura umana, frageda, acea viata naiva… cum o putea stapanii el? M-am ridicat repede de pe scaun.
-Cum de esti cald?Adica, nu este posibil.
Si-a ridicat ochii asupra mea.o teama de neindurat ma ma apasa, o curiozitate fara astampar. Am alergat in camera mea imediat. O usa care se deschidea m-a distras si, ridicand ochii, mi-am dat seama de toata lumina care a intrat in odaie.  Insa acel gand infiorator nu ma parasise si nici nu avea sa ma mai paraseasca.  Nici cea mai mica urma de lucire inumana nu mi s-a intiparit in minte in scurta clipa in care l-am atins. Tanjeam  dupa acea caldura cu o dorinta bezmetica, o doream in toate felurile ei. Imi inchipuiam acel val de sange fierbinte care imi facea venele sa pulseze puternic, alunca usor la fiecare bataie a inimii, imi acoperea plamanii.
Vocea lui m-a calmat.Mi-a mangaiat parul facandu-ma sa tresalt.M-am uitat la el simtandu-ma trista, aproape dorindu-mi sa plang.Am  scos doar un sunet slab, de furie înspăimîntată, şi mi-am părăsit locul cît am putut de repede, împiedicîndu-mă, în graba mea, de măsuţă.Degetele lui lungi şi albe m-au apucat, la fel de reci ca şi acum cateva minute.
-Lasa-ma in pace!am balbait.Insa daca mi-ar fi cerut as fi putut de aseamnea si sa il implor.Te rog, lasă-mă să plec. Te implor. Lasă-mă!
M-a privit deznadajduit.Si-a slabit stransoarea dar nu am indraznit sa ma misc.Acum aveam nevoie sa cred ca ma inselasem,ca toate lucrurile oribile la care m-am gandit erau doar imaginatia mea.O nevoie disperata.M-a tras mai aproape de el.
-Jasper, ce ai facut?
Parea pierdut.
-Eu…imi pare rau.
Mi-am smucit palma din mana lui.Am inceput sa ma plimb prin camera clocotind de furie.
-Era o fiinta …
Mi-a astupat gura cu palma sa.Am inspirat adanc,era cat pe ce sa fac o prostie.
-Daca vrei sa le spui ceva fa-o dar nu in felul acesta.
Am incercat sa ma misc.
-Era o fiinta umana…
Cuvintele mele pareau mai multo miscare a buzelor.Era singurul care ma putea auzi.Am oftat adanc cuprinzandu-i fata cu mainile.Si-a pus bratele in jurul meu strangandu-ma cu putere.
-Imi pare rau.
Ma simteam ciudat,simtindu-l atat de rece.Mi-am asezat capul pe umarul lui.Ma simteam mohorata si obosita, trupul  meu era o masa greoaie.
-Ai pus in pericol totul…Desi nu asta e important,era un om.Credeam ca ai reusit,trecuse atata timp incat…
-Opreste-te macar o secunda.Nu intelegi, nu ai fost acolo ,a continuat asezandu-se pe patul meu.
-Cand m-am oprit la cofetarie,era la masa alturata.S-a zgariat…
-Nu te opri, te rog.
-Nu stiu cum s-a intamplat.Nu mai aveam stapanire asupra corpului meu.M-am trezit brusc privind-o.Isi spala mana in ghiuveta.Ochii mei erau deschisi insa mintea mea inghetata.M-am infuriat si am…Am omorat-o.
Aerul inghetat a patruns in camera.Durerea ma tortura iarasi.Cand m-am uitat la el parea departe de mine.Nu stiam cum trebuia sa reactionez.Am cascat gura dorind sa imi revars toata fustrarea.
-Nu te condamn.
Si-a ridicat privirea asupra mea.
-Tu esti de putin timp printre noi.Nici eu nu as fi putut rezista.
Nu manifesta nici un fel de emotie si nici nu incerca sa le infuenteze pe ale mele.Ii eram recunoscatoare.Era o problema grava,imi doream sa o simt cu ceeace gandeam eu nu ceva ce mi-ar fi fost impus.Trebuia sa impiedicam sa se afle asta.
-Ai scapat de …cadavru?
Mi-a povestit intru-totul ce a facut.L-am ascultat cu atentie gata sa aflu daca nu gresise,daca nu uitase ceva.Am rasuflat usor punandu-mi fata intre palme.
-Cere-mi sa plec,m-a rugat.
M-am uitat la el gata sa simt ca mi se rupe inima in doua.Cum credea ca as fi putut face asa ceva?Figura lui capatase o aura solemna.
― Te implor, ajută-mă!
Chipul ii era palid, lipsit de viata.
-Ma simt murdar.
L-am imbratisat incercand ca intreaga mea fiinta sa emane dragoste.Capul mi-a cazut pe umarul lui.
-Nu iti fie teama.
Au fost ultimele cuvintele care am putut sa le rostesc inainte ca el sa iasa din camera.L-am urmat imediat.L-am prins de mana facandu-l sa se opreasca.
-Nu le voi spune nimic celorlalti, nu vreau sa pleci,nu vreau sa te pierd…
O amorteala ascunsa m-a cuprins.Lipita de el,ii puteam deslusi cea mai usoara miscare.i-am simtit mainile pe umeri.
-Nu vreau sa faci asta.
-Dar eu vreau,trebuie.
Ma privea.Nu a mai scos nici  un cuvant, continua sa ma tina in brate.
-De  ce nu imi spui ce simti cu adevarat?
-Dar iti spun,numai ca tu nu ma asulti.Nu le  voi spune.
Acesta schita un zambet.
-Ma bucur ca vrei sa faci acest lucru,nu am sa te mint,insa fa acest lucru doar daca este ceeace iti doresti cu adevarat.
-Fratioare,nuamai gandul ca ai putea sa nu mai fi langa mine ma ingrozeste.
Mi-a atins obrazul cu varfurile degetelor si s-a retras in camera  lui inchizand usor usa.
Trecusera ceva ore pana cand m-am simtit pregatita sa ies de sub masina.Hainele mele erau pline de ulei.Am incercat sa nu ma gandesc  la cele intamplate acum cateva ore.Cat mi-am reparat masina reusisem sa fac asta insa acum…
-Printeso,ce faci aici?
Emmet ma intampina cu un zambet imens.Am aruncat carpa pe jos si m-am aruncat asupra lui.Mi-am pus mainile in jurul gatului sau.Degetele lui se plimbau de-a lungul spatelui meu.Si-a lipit buzele de ale mele trimitand fiori in corpul meu.Mi-a luat buza de jos atingand-o cu dintii.Stiam cat de mult ii place asta.Mi-am strecurat o mana sub tricoul sau lipind-o de pieptul acestuia.Isi apropie nasul de urechea mea gadilindu-ma usor.
-Uita-te la noi!Suntem atat de murdari….Trebuie sa facem o baie.
Ma facuse sa zambesc.Mi-am coborat mana aproape de cureaua lui.
-Nu crezi ca esti destul de mare incat sa te speli singur?
Am inceput amandoi sa radem.M-a tras mai aproape si m-a strans tare in brate.
-Cand te-am vazut trista m-am gandit ca ar trebui sa te inveseles.Frumoasa din padurea adormina.
Am tresarit usor,surprinsa de ceeace a zis.
-Nu as putea sa fiu ea.Printul meu este mult mai frumos decat al ei.
A zambit stranggandu-ma de mana.Ma bucuram ca era langa mine.
-Jasper e acasa?
-Da, e in camera lui.
-Bine penru ca tocmai am cumparat jocul asta video si vreau sa il joc cu el.
Imaginea care s-a format in mintea mea,un Jasper jucand jocuri video ma facu sa chicotesc.Nu ii puteam ruina visul dar trebuia sa il aduc cu picioarele pe pamant,intr-o  maniera blanda.
-Nici intr-o mie de ani.
-Am metodele mele,o sa vezi.
A plecat spre casa afisand un zambet cat un camion.
Oare ce imi putea sterge din minte amintirea acestei zile?M-am urcat pe capote masinii strangandu-mi genunchii la piept.Am inspirat aerul racoros al padurii.Simteam nevoia sa o fac din cand in cand,chiar daca nu aveam cu adevarat nevoie.Ma simteam legata de Pamant atata timp cat o  faceam.Am asteptat sa apuna soarele.Am sarit usor de pe masina bagandu-mi mainile in buzunarul pantalonilor.Emmet avea dreptate,poate trebuia sa facem o baie…
Ma indreptam spre casa purtand un singur gand, voiam sa vad daca reusiese sa il convinga.Orice s-ar intampla insa aveam de gand sa fac orice ca s ail ajut sa treaca peste asta.Exact cum imi dictase vocea ratiunii.

………………………..

Ok, sper ca anul de scoala a inceput bine pentru toate lumea, pentru ca pentru mine e de tot ra….l. Imi doresc sa ma intorc in a 8a….Oricum, sa aveti o zi placuta.